Descriere ambarcatiune

Delta 500 Fishing este o ambarcațiune cu fund plat, chila profilata si suprafata cocii riglata, ce imita aspectul unei ambarcatiuni din lemn. Este potrivita mai ales pentru partide de pescuit.

Design: Delta 500 Fishing a fost gandita conform scopului ei principal si anume pentru a oferi satisfactie amatorilor de pescuit. Are un volum mare de depozitare interna, in trei compartimente dedicate (base): una la prova, una la pupa si una in zona mediana, toate inchise cu capace prevazute cu incuietori. Optional ambarcatiunea se poate echipa cu o a doua bancheta in zona mediana iar in aceasta varianta se poate folosi pentru turism nautic. Un avantaj important consta in faptul ca are bordure inalte iar inaltimea de constructie este crescuta, aceasta masurand aprox 55 cm, ceea ce ii confera o comportare buna pe valuri.

Motor recomandat: Delta 500 poate suporta instalarea unui motor de pana la 20 CP inclusiv, cu cizma lunga de 52 cm, dar se poate folosi si cu motoare avand puterea intre 5-15 CP. Intra in regim de glisare de la puteri incepand cu 10 CP, avand  doua persoane si un volum rezonabil de bagaje la bord. Un motor cu putere mai mare, de 15CP sau 20CP, asigura deplasarea cu trei-patru persoane si mai multe bagaje imbarcate, dar permite si dezvoltarea de viteze superioare.

Capacitate: avand o capacitate de transport de 4 persoane, modelul „Delta 500” este o alegere potrivita pentru cei care isi doresc o ambarcatiune cu care sa se poata dedica pescuitului, in conditiile utilizarii unui motor de putere redusa.

  • Destinatie ambarcatiune: pescuit si turism nautic
  • Lungime totală: 5 m
  • Capacitate transport maximă: 300 kg
  • Lăţime cocă: 1,5 m
  • Deplasament: 450 kg
  • Înalţime de construcţie: 0,55 m
  • Pescaj: 0,2 m
  • Greutate fară motor: 130-140 kg
  • Bord liber: 0,35 m
  • Putere motor (min-max): 5 – 20 CP
  • Viteză maximă: 35 km/h
  • Număr maxim de persoane: 4
  • Categorie de proiectare: D
  • Compoziție coca: Laminat (rășină poliesterica, fibră de sticlă)
  • Copastie: Brau din cauciuc cu insertie aluminiu
  •  Corp si suprastructura ambarcatiune realizate din: Gelcoat colorat +PAFS (Poliesteri Armati cu Fibra de Sticla). Corpul barcii este proiectat cu o oglinda de 52cm, potrivita pentru motoare avand cizma de 54 cm.

Nota: Gama de culori standard: Corp barca: Bleumarin, Verde inchis (Kaki), Albastru deschis, Gri inchis. Suprastructura; Bej, Gri deschis, Alb, Maro.

  • Brau lateral; realizat din sina de duraluminiu plus brau de cauciuc
  • Banchete; prevazute cu capace articulate cu balamale din inox si asigurate cu incuietori din inox avand ochet de lacat – 3 banchete (una prova, una pupa si una in zona mediana)
  • Ochet de tractare din apa, confectionat din inox, instalat la prova – 1 buc
  • Babale (tacheti) de amarare, confectionate din inox – 3 buc
  • Placa de sprijin motor: din PVC, prinsa cu suruburi din inox
  • Placa de strangere menghine motor: din PVC, prinsa cu suruburi inox.
  • Furcheti pentru vasle: 2 buc, confectionati din otel zincat – pret 180 lei. incusiv montaj
  • Vasle; fixe cu lungimea de 2 m, confectionate din aluminiu – pret 280 lei perechea
  • Suporti pentru vasle: din inox si PVC, servesc la sprijinirea vaslelor cand aceste nu sunt folosite – pret 120 lei perechea.
  • Bancheta suplimentara ( a 4-a bancheta): se poate monta la cerere, intr-o locatie convenabila – pret 800 lei (include capac, cu balamale inox si incuietoare pentru lacat)
  • Ocheti de amarare: se pot monta 1-2 ocheti suplimentari in zona pupa, pentru amararea suplimentara a ambarcatiunii. Pret 80 lei/buc, inclusiv montajul.
  • Oglinda scurta pupa: la cerere se poate scurta pupa iar costul operatiunii este de 400 lei.